Cum este să lucrezi la McDonald’s în 2021?

Articol din categoria: andreiu, promo

Acum 4 ani am avut ocazia să fac parte din echipa McDonald’s pentru o zi, întreaga experiență fiind relatată tot aici, pe blog. Atunci mi-a plăcut foarte tare experiența, am cunoscut niște oameni mișto, cu care încă țin legătura și mi-am schimbat toată percepția despre cei care lucrează în lanțul de restaurante. Și despre rețea, ca angajator, în același timp.

De curând am avut ocazia să discut cu un tânăr foarte ambițios, care lucrează de aproape un an ca Manager Trainee la McDonald’s.

La numai 23 de ani, David mi-a povestit cum după terminarea liceului s-a orientat către o facultate din Franța, dar a decis să se întoarcă în țară. A găsit aici noi oportunități de învățare, iar acum, în paralel cu jobul este student și la Academia de Studii Economice, la Facultatea de Administrare a Afacerilor cu predare în limba franceză.

  • Ce te-a inspirat să lucrezi și să rămâi în echipa McDonald’s?

Pot spune că programul flexibil m-a ajutat foarte mult, mai ales atunci când am avut zile mai încărcate la facultate. La McDonald’s am simțit că este locul unde mă pot dezvolta pe plan profesional, fiindcă am avut parte de cursuri și de ajutor din partea colegilor atunci când am avut nevoie. Chiar am învățat ce înseamnă să lucrezi într-un mediu dinamic, în care nu te plictisești. Spre exemplu, am aflat care sunt pașii prin care poți organiza un restaurant și tot ceea ce implică acest proces. Cel mai important lucru este să vrei să înveți și să te dezvolți, pentru că la McDonald’s este un loc pentru toți.

  • Ce pasiuni ai și cum păstrezi echilibrul între munca și hobby-uri?

Am multe hobby-uri de care încerc să mă ocup cât mai mult, îmi place să citesc și mi-am propus să termin câte o carte pe săptămână, sunt pasionat de alpinismul amator și chiar de informatică, momentan încerc să învăț cât mai multe despre limbajele de programare. Da, știu că par multe și chiar este dificil câteodată, mai ales atunci când încerc să mă împart între job, facultate și activitățile de care sunt pasionat. Totodată, cred că acest mediu mă ajută, are și partea lui frumoasă. Lucrez cu oameni care mă înțeleg și deja m-am obișnuit cu ritmul alert și productiv. Îmi dă energie. 

  • Cum arată o zi de muncă pentru tine la McDonald’s? Cum te înțelegi cu echipa?

Pentru mine, fiecare zi la McDonald’s este diferită. Apar noi provocări în restaurant, momente în care trebuie să te adaptezi și bineînțeles, zilnic servim o mulțime de clienți, de la adolescenți, familii și până la persoane care ne vizitează în fiecare zi pentru a se bucura de produsele preferate.

  • Ce ai învățat în aceasta perioada și crezi că a reprezentat un pas important pentru dezvoltarea ta la Mec?

Ca Manager Trainee am avut și am în continuare parte de foarte mult suport din partea colegilor mei. Pot spune că am învățat recent cum să fiu mult mai sigur pe mine și mai ales, să înțeleg tot ceea ce cuprinde partea de supraveghere și coordonare vânzări, cum se împart sarcinile, care este modul corect de depozitare al alimentelor și care sunt provocările ce pot apărea într-un schimb.

  • McDonald’s și-a propus în aceasta perioadă să își mărească echipa cu încă 1000 de membri și așteaptă cu brațele deschise noi candidați. Cum a fost procesul tău de recrutare? Care sunt pașii pe care un viitor coleg trebuie să-i urmeze?

Am aplicat foarte ușor și simplu la job, am aflat rapid că îmi pot depune candidatura prin mai multe modalități, fie prin platformele online de recrutare precum eJobs, dar și direct pe site-ul companiei la „mcdonalds.ro” în secțiunea cariere. Îmi amintesc că procesul meu a fost unul foarte rapid, după ce am aplicat, am fost contactat pentru un interviu. Persoanele cu care am dat interviul, din HR au fost foarte deschiși, prietenoși și cu ajutorul lor am reușit să le împărtășesc cu încredere toată experiența mea. Tot procesul a fost super simplu și a durat doar câteva zile până la începerea efectivă a activității mele la McDonald’s.

  • Ce ar trebui să știe o persoană care aplică pentru un job la McDonald’s? Cum trebuie să se pregătească?

Consider că la McDonalds poți crește și învăța atât pe plan profesional, cât și personal. Este locul unde te poți dezvolta, indiferent de pregătirea pe care o ai. Iar ca să-ți explic mai concret – se începe de la primii pași pe care îi faci în unul dintre restaurantele noastre, ești îndrumat și pregătit pentru fiecare post în parte. Înveți că oaspeții sunt cei mai importanți și vei găsi de fiecare dată un coleg, fie el manager, crew trainer sau crew, care te va ajuta atunci când ai nevoie.

Toată echipa ține foarte mult ca fiecare angajat să fie mulțumit de ceea ce face pe toată durata programului. Nu ne dorim ca ceilalți colegi să fie suprasolicitați, avem o echipă suficient de numeroasă astfel încât toate sarcinile pe care trebuie sa le îndeplinim pe durata unei ture sa fie repartizate în mod egal. Susținem respectul și asigurăm bunăstarea la locul de muncă și zâmbetul pe chipul fiecărui angajat.

  • Care crezi că sunt cele mai importante beneficii ale unui angajat McDonald’s?

Avansarea rapidă pe o poziție superioară, flexibilitatea programului, buna respectare a contractului de munca și a angajamentelor față de toți angajații, obținerea unui salariu avantajos și competitiv. Mai mult, apartenența într-o echipă adevărata, construită pe baza unor principii de egalitate, respect, diversitate și integritate sunt la fel de importante.

  • Spune-ne trei motive pentru care ai recomanda unei persoane să aplice la McDonald’s?

La McDonald’s fiecare angajat este tratat cu respect și munca acestuia cu seriozitate. Aș mai adaugă faptul că aici putem crește frumos împreună, iar succesul unei companii cred că se reflectă „prin mine, probabil prin tine și prin colegii noștri”.

E îmbucurător să vezi că și prin generația care vine din spate găsim exemple de oameni determinați să reușească prin muncă, determinare și seriozitate. E și mai mișto când vezi și companiile că sprijină astfel de exemple, îi susțin și îi cresc.

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Este bine de stiut, multumesc mult pentru informatie! O experienta interesanta.

  2. #2 Comentariu nou

    Hmmmm……Eu am auzit ca multi dintre ei lucreaza undeva la 10 ore/zi si ca job-ul nu este chiar asa rupt din rai.

    • #3 Comentariu nou

      Păi tocmai asta înseamnă „flexibil”: 10-12 ore sau cît e nevoie peste…

  3. #4 Comentariu nou

    (P)

    🙂

  4. #5 Comentariu nou

    sa vezi la Craiova ce repede avansează oamenii si ce muncesc săracii de le sar capacele.?.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.