Pentru cei ce nu au aflat, doamna Cismaru a ales să lase corporația si să-și urmeze pasiunea, vitrallile.

Artă pură, face niște chestii absolut superbe, care necesită foarte multă răbdare și atenție maximă la detalii.

Ca idee, muncește peste 50 de ore pentru o piesă de vitraliu de 70x40cm. Muncește cu sticlă și metal, sticlă care taie, dacă nu ești atent cum o manevrezi. Și care se sparge dacă nu ești atent cum o manevrezi. Ca să nu te tai și să nu faci cioburi e nevoie de răbdare.

Am auzit destul de des că arta asta de făcut vitralii este o artă dispărută. Pentru că e mai simplu să iei modelul cu sticlă goală și să vopsești peste. Dar nu mai este același lucru.

Este o artă aproape dispărută pentru că cere foarte mult timp, răbdare și migală. Ceea ce nu mai avem și nu mai suntem dispuși să căutăm. Timp și răbdare. Ne-am obișnuit cu toate pe repede înainte, să se întâmple instantaneu toate, să le avem pe loc, să ne iasă acum. Nu mai e timp de mâine sau mai târziu.

Și mă uit la Mariana cum stă cu fiecare bucată de sticlă și o bibilește, o analizează pe toate muchiile, o inspectează, să fie toate perfecte, să se îmbine la fix și realizez că răbdarea e o artă. Una aproape pierdută.

Eu mă bucur să fiu alături de cineva care duce arta asta mai departe. De fapt, sunt mândru de asta!