Pentru cei ce nu au aflat, doamna Cismaru a ales să lase corporația si să-și urmeze pasiunea, vitrallile.
Artă pură, face niște chestii absolut superbe, care necesită foarte multă răbdare și atenție maximă la detalii.
Ca idee, muncește peste 50 de ore pentru o piesă de vitraliu de 70x40cm. Muncește cu sticlă și metal, sticlă care taie, dacă nu ești atent cum o manevrezi. Și care se sparge dacă nu ești atent cum o manevrezi. Ca să nu te tai și să nu faci cioburi e nevoie de răbdare.
Am auzit destul de des că arta asta de făcut vitralii este o artă dispărută. Pentru că e mai simplu să iei modelul cu sticlă goală și să vopsești peste. Dar nu mai este același lucru.
Este o artă aproape dispărută pentru că cere foarte mult timp, răbdare și migală. Ceea ce nu mai avem și nu mai suntem dispuși să căutăm. Timp și răbdare. Ne-am obișnuit cu toate pe repede înainte, să se întâmple instantaneu toate, să le avem pe loc, să ne iasă acum. Nu mai e timp de mâine sau mai târziu.
Și mă uit la Mariana cum stă cu fiecare bucată de sticlă și o bibilește, o analizează pe toate muchiile, o inspectează, să fie toate perfecte, să se îmbine la fix și realizez că răbdarea e o artă. Una aproape pierdută.
Eu mă bucur să fiu alături de cineva care duce arta asta mai departe. De fapt, sunt mândru de asta!
Arată foarte frumos, felicitări pentru dedicare!
multam, Olivian