Suntem în plin val 4, nu cred că vom scăpa fără noi restricții, pentru că numărul de cazuri tot crește iar vaccinarea bate pasul pe loc.

Mă uitam pe un studiu realizat în cadrul programului #RomâniaDeschisă, care măsoară nivelul de stres și vedem cum, la nivel de urban, cel mai mare nivel de stres este provocat de gândul că se va restricționa iarăși programul magazinelor.

În același timp, timp, același studiu relevă că, la nivel de București, percepția despre restricționarea circulației după ora 22 și a programului magazinelor este total spre negativ, 70% dintre respondenți le arată ca fiind total ineficiente.

Chestie cu care pot rezona, pentru că îi înțeleg pe toți cei care au respectat instrucțiunile, au trecut prin boală sau s-au și vaccinat iar apoi trebuiau să fugă repede în casă înainte de lăsarea serii.

Pe mine mă sperie cel mai tare, recunosc, eventualitatea de a se închide iarăși barurile și restaurantele la interior, acum, când a început Premier League, când vin meciuri de rugby, când joacă echipa națională și iar trebuie să stau să văd meciurile în ploaie. Sau că se vor închide stadioanele și vom vedea tribune goale. iar.

Repet ce ziceam și la început, mă tem că eventualitatea unor noi restricții va deveni certitudine, cât de curând.

Și sunt curios ce vă sperie cel mai tare, dintre restricțiile pe care le-am avut de suportat anul trecut?

Photo by Maksym Kaharlytskyi on Unsplash