Am fost ieri la meci, pe stadion. A fost superb, mi-era foarte dor de un meci, de tribune pline și de bere fără alcool. Glumesc, berea fără alcool e oribilă, ar trebui interzisă.

Revenind la meci. A fost superb, am trecut prin toate stările de agregare ale unui suporter și simpatizant al fenomenului: tristețe, dezamăgire, adrenalină, bucurie și fericire. M-am bucurat teribil pentru elvețieni, pentru determinarea pe care au avut-o, pentru curaj și pentru luciditate. Să joci cu campioana mondială, să revii de la 3-1 și să-i bați la penalty-uri cere mai mult decât noroc, cere dăruire și sacrificiu. Și echipa Elveției asta a demonstrat: determinare și sacrificiu.

Am văzut aseară că nu e suficient să îi ai pe Benzema, Pogba sau Kante în echipă ca să ai o echipă. Ai nevoie de 15 jucători care să formeze aceea echipă și care să nutrească aceleași sentimente. Să fie un tot unitar, un angrenaj care să nu se lase perturbat de mașinărie de fotbal.

Cu ce rămânem noi după asta?

Cu oamenii ăia de pe stadion, care au nevoie de emoția și povestea spusă și transmisă de sport.

Am văzut oameni cu tricoul României, cu tricoul echipei favorite ( de la Real Madrid la Dinamo sau Rayo Vallecano), oameni îmbrăcați în alb și roșu sau albastru. Oameni care au venit la meci îmbrăcați cu ce tricouri sport aveau ca să-și declare apartenența la fenomen.

Oameni care ar veni oricând și ar face sold out pe Arena Națională dacă ar avea o poveste în care să creadă. La echipa națională sau la o echipă de club. Oameni care ar cumpăra bilete și echipament și produsele cu insemnele favoriților.

Cinic vorbind, din sport poti face suficient de mulți bani pe un timp îndelungat, dacă îți dorești să faci asta și spui povestea potrivită.

Noi acum nu știm să scriem povestea potrivită. În limbaj comercial, nu știm să declanșăm emoția care să aducă lifetime value. Pentru că nu avem pe nimeni care să ne mai scrie poveștile.

Vom învăța să scriem povești mișto atunci când vom înțelege că pentru performanță e nevoie de profesionalism, strategie și implicare.

Când vom da jos gardurile de la terenuri și ne vom încuraja copiii să meargă la sport, atunci vom putea spune că ne reapucăm de scris poveștile alea care să ne încarce stadioanele și să ne facă să credem și să venim pe stadion ca la sărbătoare.