O să spuneți că sunt acru și nu știu să mă bucur de ce este frumos și minunat și ne aduce bucurie în suflet de Crăciun, dar cineva trebuie să o zică.

Actualul primar a câștigat alegerile cu două mesaje extrem de simple: asfaltare și cele mai frumoase luminițe de Crăciun. 66% dintre brăilenii cu drept de vot au găsit suficiente aceste două argumente și au pus ștampila pe el.

Nu contează că Brăila e în coada listei la numărul de angajați, de venituri, de nivel de trai, că lumea pleacă și nu se mai întoarce niciodată, că cel mai bun medic e trenul de București, nimic din toate astea nu reprezintă nimic în calea luminițelor domnului primar.

Nu contează că se ratează cu succes o oportunitate enormă, care se numește Podul peste Dunăre de la Brăila și care este un tren care oprește o singură dată în stația numită Brăila și în care autoritățile locale ar fi trebuit să se înghesuie să se urce. Nimic, nici o strategie de dezvoltare, de atragere investitori, de creat condiții pentru niște centre logistice care să deservească zonele pe care le va lega podul, absolut nimic.

Dar să vedeți ce luminițe frumoase sunt în Brăila, de Crăciun.

Străzile arată ca după bombardament, nu am găsit vreo stradă cu asfalt cum trebuie, cap coadă.

Și am mers câțiva kilometri, pentru că am avut niște vizite de făcut și, bineînțeles, am fost să vedem luminițele de Crăciun, despre care se zice că sunt cele mai frumoase din țară.

Tramvaiele din Brăila aproape că au prins cel de-al doilea război mondial, noroc că sunt făcute de vestici și încă rezistă cu stoicism pe liniile din oraș, cele care mai sunt funcționale. O colecție impresionantă de exponate de muzeu, nu cum găsești la vecinii de la nici 20 de kilometri spre nord, care au tramvaie noi-nouțe, superbe, moderne, de ti-e mai mare dragul să mergi cu ele. Le-am văzut cu ochii mei zilele astea, când am fost și la Galați în vizite.

Nu înțeleg de ce este atât de multă lume abătută, tristă, încruntată pe străzile din Brăila. Chiar dacă este o populație îmbătrânită și apăsată de probleme, ar trebui să fie fericiți că au cele mai frumoase luminițe de Crăciun, din țară.

Deși nu am văzut monologul din Las Fierbinți, am văzut la știri că se vorbea despre poleirea cu sclipici a sărăciei. Dar exact asta se întâmplă la Brăila, an de an. Se poleiește foarte frumos sărăcia și se maschează cu beculețe colorate nepăsarea, indolența și incompetența celor care conduc orașul de 30 de ani încoace și care se uită nepăsători la degradarea lui.

Soluții nu știu câte ar mai fi, dacă în 30 de ani nu s-a făcut nimic, e greu să reușești acum să redresezi ceva. Dar am un mare respect pentru oamenii de bună credință care încă stau acolo, au business-uri, crează locuri de muncă și încearcă să make the most out of it. Câți mai sunt ei acolo și câți fac banii legal.