Am fost în weekend la LivingRock2021, festivalul de alternativ organizat pe plaja sălbatică de la Tuzla. Trebuie să zic de la început că ne-am considerat mult mai tineri decât suntem și ne-am cazat la camping și după două nopți de cort ne plângem de toate cele.

Dar pentru niște părinți fugiți de acasă, a fost foarte mișto.

Acum, ce nu mi-a plăcut la festival și ce mi-a plăcut, că e bine să închei pe pozitiv, ca să încurajăm oamenii să mai facă.

Minusuri:

  • puține cabine de duș la zona de camping
  • doar o zonă de food court, care s-a dovedit uneori insuficientă, mai ales dimineața.
  • delimitare slaba a zonei de camping, noi ne-am așezat cortul cam la ghici, dar într-un final am nimerit bine.

Plusuri:

  • prezența Tazz, care dădea 10% discount la mâncare dacă o comandai prin aplicație și o ridicai direct de la foodcourt, fără să mai stai la coadă. Și așa am descoperit băieții ăștia care fac o treabă senzațională. Și tot Tazz s-a ocupat să facă și două locuri de chill și prize, pentru încărcat device-uri, au fost discreți dar maxim de utili în festival.
  • concertele de dimineață, pentru ăștia fără somn, ca mine.
  • foarte puțină hipstereală. Am văzut majoritar oameni normali, fără fițe, fără excentrități, fără maimuțăreli.
  • foarte mulți tineri ( copii). Ceea ce e îmbucurător, să vezi că nu ascultă toți doar trap și manele.
  • tot la plus aș pune si berea craft la 15 lei, la standuri, față de 12 lei becks la draft la foodcourt.

Despre trupe, muzică și atmosferă:

Ce nu mi-a plăcut:

  1. Vița de vie – au cântat Basul și toba mare melodia 3, au cam bulibășit-o, ceea ce nu așteptam de la o trupă mare.
  2. The Mono Jacks – nu pentru că ar face ei ceva greșit, dar nu mă atrage deloc stilul ăsta tragic-baladă, cu urlat, cu drame și cu mood depresiv. Am fost mare fan AB4, dar cu Mono Jacks nu îmi iese. Dar am văzut niște mulți oameni cu tricouri, deci ceva îi recomandă.

Ce mi-a plăcut:

  • restul trupelor pe care le-am văzut și nu sunt menționate mai jos.

Ce mi-a plăcut foarte tare:

  1. Coma – superbuni, în formă maximă, s-a lăsat cu pogo, s-a cântat și s-a stat mult. Foarte buni, cu mare respect pentru public, au livrat peste așteptări.
  2. Zmei3 – muzică rock de mahala nu poate decât să facă senzație. Foarte buni.
  3. The Kryptonite Sparks – puștanii cu audiență formată din mulți puștani care știau versurile cap-coadă. Buni, simpatici, versuri deștepte, atmosferă frumoasă, au împărțit fanilor corzi de chitară, pene de chitară și apă plată ( au cântat pe la ora 16:00 și era destul de cald).
  4. Alex and the fat penguins – băieții ăștia arată mai puțin decât pot livra și știu să ducă. Au niște momente de rock bun de tot, par să aibă toate argumentele pentru a ajunge trupă mare. Dacă își fac soundcheckul la timp.

Am pus linkuri de la cântece reprezentative pentru trupele de mai sus, nu de la festival. Am fost ocupat cu cântatul și săritul în public, nu cu filmarea de show.

Cu unele îmbunătățiri, festivalul ăsta e ce trebuie pentru cei care nu halim electronice și dance pe pâine. Și pică foarte bine și trupelor românești, care au nevoie de expunere să recruteze fani noi și să cimenteze relația cu fanii deja existenți. E greu să faci asta doar de pe Youtube, din concerte la expirat cu locuri limitate sau din apariții la Guerrillive.

Și, apropo de oamenii de la festival și calitatea acestora, sâmbătă pe zi Maru a uitat încărcătorul de telefon la locul Tazz. Pe la ora 14. Am fost duminică dimineață la 04 să căutăm încărcătorul și l-am găsit acolo, în priză.

Timp de 14 ore nu l-a luat nimeni.

Ceea ce demonstrează un nivel de calitate umană al paricipanților.

Noi așteptăm și festivalul de la anul, cu amendamentul că nu mi-aș dori să văd că și Tuzla are soarta pe care a avut-o Vama Veche și a fost salvată de betoane și cocalari prin Stufstock. Și vedem acum ce frumos e la Vamaia.