La umbra celor mai bine de 18 ani de activitate în câmpul muncii, din care vreo 12 în domeniul digital, online, social media, marketing și al celor 8 locuri de muncă pe care le-am bifat în tot acest timp, am reușit să identific câteva moduri de toxicitate cu care nu am fost de acord și pe care am refuzat să le tolerez, așa că am ales să plec.

Dintre ele, le enumăr pe cele patru care m-au acrit cel mai mult și au fost deal breaker pentru mine.

  1. să ți se acorde o notă la evaluarea anuală care nu-ți permite nici promovare nici mărire de salariu, pe motiv clar inventat. La mine a fost că îmi fac branding personal pe spatele companiei. Eu apelând la toate cunoștințele și prietenii mei din online, la momentul respectiv, pentru a obține niște deal-uri bune pentru companie, în virtutea relației pe care o aveam cu ei dinainte să lucrez acolo, muncită și construtită pe resurse proprii. Aici s-a încheiat pentru mine ideea de fidelitate pentru un loc de muncă.
  2. să ți se atragă atenția că trebuie să o iei mai ușor cu viața personală, în special cu relația cu fiică-ta, că nu ea îți aduce bani acasă, ci invers.
    Deci mai mult overtime, poate și weekenduri on call, deși nu erau în contract, că pentru companie trebuie să mori. Copilul crește oricum.
    Niciodată nu am și nu voi negocia timpul alocat copilului. Pentru toți banii din lume, sunt ani pe care dacă i-aș fi pierdut, nu mi i-ar fi dat nimeni înapoi.
  3. să ajungi într-o echipă unde șeful este cel puțin instabil psihic, să porți discuții timp de 2 luni despre obiective, strategie, abordare, plan de marketing și să primești doar feedbackuri contrare, fără nici o coerență.
  4. Să fii parte dintr-o echipă care face o campanie mișto, să se iasă cu ea în PR public, să fie creditată echipa și tu să nu fii trecut la credite.
    Indiferent de cât de mare sau mică e contribuția unui membru din echipă, dacă suntem o echipă, we ride together, we die together. Sau cel puțin eu așa gândesc.

Ca să anticipez niște întrebări, departamentele de HR nu au rezolvat și nu vor rezolva niciodată vreo problemă de mediu toxic. HR-ul nu va risca niciodată să semnaleze niște derapaje ale unui manager, cu atât mai mult să se implice efectiv într-o anchetă. Nu e nici în fișa postului, nici au vreo motivație pentru direcția asta.

Vedem locuri de muncă scoase pe piață cu recurență de 2-3 luni, la aceeași companie și nimeni de acolo, din board sau din HR nu-și pune vreo problemă de ce în 4 ani au schimbat 12 oameni. Poate nu erau toți tâmpiți sau nepotriviți. Dar continuă în recrutat, așa, în blank. Preferă să schimbe oameni pe bandă rulantă decât să rezolve problema de la bază, toxicitatea și calitatea celor care angajează.

Din acest motiv nu contează nici cât negru sub unghie exit-interviews.

Ca sfat personal, nu acceptați să trăiți în medii toxice doar pentru că vă va judeca lumea dacă plecați prea repede de undeva. Sau că nu vă veți găsi altceva de muncă. Continuați să vă dezvoltați, învățați lucruri noi, deveniți T-shaped, alocați-vă timp vouă, familiilor voastre, copiilor voști.

Există viață și după mediul toxic din companie, există platforme de freelanceri, există calea antreprenoriatului, dar nu există nici o statuie în fața vreunei companii pentru „prostul ala care s-a jertfit pe altarul nostru timp de 7 ani”.

Nu vă negociați liniștea psihică și sufletească pentru nimic, oricât de mulți bani sau beneficii vi s-ar oferi în schimbul lor.