Ușor ușor se trezește românul că neutralitatea pe care o latră Simion și restul de aur-iști este de fapt ieșirea din UE și din NATO și, practic, punerea țării la discreția nebunului de la est. Și parcă nu mai este așa de rău în UE, că ne place să călătorim liberi, să știm că, teoretic, suntem protejați de nato și asta îi dă de gândit rusului înainte să atace, plus că suntem la ani lumină mai evoluați decât acum 20 de ani.

Dar pe mine mă miră că, totuși, ne sperie gândul de neutralitate, în contextul în care România este țara lui „nu mă afectează direct pe mine, nu mă bag” , „nu citesc știrile” , „nu fac politică, nu mă amestec în mizeria aia” , „mai bine să ne ținem deoparte”.

Am fost neutri ani de zile, adică nu ne-a păsat de nimic în 30 de ani. Au ars copii la Giulești? Nu au fost ai noștri, e ok, dureros, dar CE SĂ FACEM NOI?
Au ars tineri la Colectiv? Nasol, dar CE SĂ FACEM NOI?

Au ars spitale, au murit copii înecați în căcat în wc-uri de școală? CE SĂ FACEM NOI?

A zis chiar șeful statului că avem un stat eșuat? CE SĂ FACEM NOI?

Au făcut niște influenceri party în pandemie și au încălcat reguli? CE SĂ FACEM NOI? Le dăm bani în continuare și ne ținem neutri.

CE SĂ FACEM NOI? ăsta îl putem traduce ca o netralitate toxică, o lipsă de implicare, o lipsă de asumare și de luat atitudine.

Am fost neutri până în momentul în care, pare că, ne dăm seama că neutralitatea ne-ar putea costa libertatea. Și liniștea și pacea.

Suntem în momentul în care neutralitatea propusă de unii să ne coste chiar neutralitatea cu carea ne-am făcut confortabili în ultimii 20 de ani.

Sper, totuși, să nu devenim neutri, pentru că așa cer niște huligani plătiți.