Am trăit în România anilor 90, într-o familie cu venituri modeste, ca mai toată lumea pe care o cunosc acum.

Am fost ultimul val din generația cu cheia la gât și copii care au avut părinți care au văzut cum le dispar locurile de muncă, cum se închid fabricile în care lucrau și care erau obligați să pună mâncare pe masă unui, la doi sau trei copii în perioada de tranziție pe care e greu să o uităm.

Așadar, mare parte din încălțămintea pe care o aveam era compusă din tenișii de pe tarabe, adidași aduși din turcia sau china, care mie mi-au bușit definitiv picioarele, irecuperabil. Probabil și altora, că n-am fost singurul copil crescut în perioada de tranziție, care se încălța de pe tarabele din Piața Mare, Brăila.

Aveam încălțăminte bună, de piele, doar toamna, când începe școala, și primeam pantofi noi și iarna, bocanci. În rest, chinezării.

Scriu asta pentru că a durat 3 luni ( trei luni, salut Adi Despot) să mă decid dacă dau 200 de lei pe o pereche de Adidas, pentru că: mi se păreau prea scumpi / nu eram convins că-mi plac așa mult / mai merg DC-urile pe care le am deja /

Mi i-am luat până la urmă, deși nici acum nu sunt convins 100% că am ales bine, dar i-am găsit la un preț decent, deci avem argumentul eficienței economice. Mi-e foarte greu să înțeleg cum poți da chiar și 1000 de lei pe o pereche de încălțări cu care te prinde ploaia și se alege praful de ele. În fine.

Ce voiam să zic, cu toată introducerea asta, e că nu am nici o reținere să dau 300 de lei pe o pereche de încălțări pentru kiddo, chiar dacă peste 6 luni îi rămân mici și va trebuie să le dăm altcuiva sau să le aruncăm, dacă nu pot fi refolosite.

Doar pentru ca ea să nu aibă probleme cu picioarele, să nu i se strice călcătura, să nu aibă probleme ortopedice, să fie totul în regulă.

Și nu, nu este vreun sacrificiu material pe care îl fac eu pentru copilul meu, că nu sunt vreo mama eroină cu blog, să mă victimizez cât de mult mă sacrific eu pentru copil, ci o perspectivă asupra nevoilor și cum le prioritizăm.

Și despre cât de scump percep eu un preț de 300 de lei pentru o pereche de încălțări pentru mine și cât de normal mi se pare să dau atât pentru o pereche de încălțări pentru copil.

Ca să nu mai zic că ultimele două sesiuni de shopping, unde căutam eu cămăși și chestii s-au încheiat cu mine venind acasă cu rochițe pentru Mara și nimic pt mine.

Părinție!