Când mi-am făcut blogul eu, prima dată, acum foarte mulți ani, aveam în cap două domenii: www.cismaru.ro și www.andreiu.ro. Amândouă erau ocupate și nefolosite. cismaru.ro este ținut aiurea de un băiat cu agenție din București, iar andreiu.ro a zăcut mulți ani nefolosit. Noroc cu transformările recente și cu expirarea domeniilor după un timp determinat, că am reușit să-mi fac damblaua.

Acum blogul va fi www.andreiu.ro. Domeniul www.andreicismaru.ro va merge în paralel o perioadă, apoi va apuca pe alte căi, doar de mine știute.

Pe Andreiu.ro vreau să continui să insist cu textul, cu bloggingul ăsta care e mort de mult, să am niște direcții clare de conținut. Poate revine și seria cu Chestia mișto a zilei, că simt că am încheiat-o brusc.

În fine, vorba lungă sărăkia omului, de azi am casă nouă. Și cumva mă bucur.

Opinii? Comentarii? Sugestii și reclamații?

Photo by Ross Findon on Unsplash