Salut! Cu digitalul suntem, mai precis cu marketingul digital.

Mă întâlnesc uneori cu oameni care au business-uri performante, care vând bine în e-commerce, dar care nu mai au unde crește. Simt că au atins niște limite și digitalul nu îi ajută să se dezvolte.

Și aici apare discuția despre rolurile marketingului digital.

Pe vremea când eram școlar la IAA, la modul de digital marketing, am învățat că digitalul are 3 mari componente, care, desigur, pot fi declinate și diseminate în multe subramuri.

Dar cele 3 roluri principale sunt:

  1. relationship
  2. performance
  3. CRM

Primul rol este definitoriu în existența digitală a companiei și nu trebuie să aibă ca principal obiectiv conversia, ci trebuie să asigure relație de termen lung cu targetul tău. Prin campanii, prin interacțiuni, prin spusul poveștii brandului tău cât mai natural și neintruziv cu putință.

Rolul de performance este cel care este responsabil de vânzări sau leaduri prin intermediul mediului digital. Aici avem componenta cu obiectivele de conversie.

CRM este mediul în care poți personaliza interacțiunea cu clienții/utilizatorii/fanii tăi. Se presupune că știi destule despre ei încât să le poți oferi soluții sau produse care să le acopere niște nevoi sau, să-i faci să încerce lucruri sau produse noi, să îi introduci într-un program de fidelizare și retenție. Tot CRM poate fi un instrument bun pentru transformarea clienților în ambasadori de brand.

Multă vreme ne-am concentrat pe rolul de performance și am ignorat celelalte două roluri. Am apăsat cât de tare am putut pedala conversiilor, încercând să stoarcem cât de mult din audiențe și am neglijat zonele de interacțiune și personalizare.

Acum, însă, când costurile performance-ului au crescut considerabil și reachul pare să scadă fără să se uite în spate, poate a venit momentul să începem să investim un pic și în brand, dar, mai ales, în zona de cunoaștere a clienților și de personalizare a interacțiunii digitale pe care o avem cu aceștia.

Trebuie doar să ai o strategie coerentă de brand, un kyc ( un termen la modă, dar extrem de relevant) și să acționezi în consecință.

Oferă-le soluții relevante, în digital. Nu-i mai bombarda cu reclame irelevante. Nu mai face remarketing cu produse pe care le-au cumpărat deja. Dă-le un mesaj de ziua lor, fără să ceri nimic în schimb. Povestește-i ce mai faci tu, fără să-i pui și un 3+1 gratuit. Cere-le feedback, întreabă-i ce și-ar mai dori.
Vorbește cu ei, coboară din pod și stai între clienții tăi.

Fii activ în social media tot timpul anului, nu doar când ai campanii de sales, nu doar de black friday și nu doar de Crăciun.

Suntem într-un maraton aici, nu doar în sprinturi intermediare.

Cunoaște-ți clienții!

Investește în brand!

Gândește strategic pe termen lung!